miercuri, 26 iunie 2024

Fiica ascunsă...și mama denaturată

Femeia de pe copertă are o expresie în ton cu părerea pe care mi-a făcut-o cartea. 😃𝑂 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑢𝑛𝑑𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑚𝑎̆ ?? Poate o mamă denaturată...

A început promițător, o invitație la redescoperire și contemplare în decorul unei vacanțe la mare, departe de tumultul trecutului - o rană vie încă. Autoarea a presărat indicii ale unui mister ce se relevă treptat, pe măsură ce protagonista își revizitează amintirile îngropate. Când colo, lectura s-a dovedit anevoioasă și enervantă cu fiecare „piele” năpârlită de personajul-narator, o femeie de-a dreptul antipatică, tânjind parcă după inima care îi lipsește, asemeni unui Om de Tinichea blazat și mizantrop, o femeie la granița cu sociopatia, care ne istorisește cu o voce de aisberg mimând uneori topirea (o falsă înclinație către empatie și sentiment de vinovăție) frânturi din trecutul ei, axate pe relația cu fiicele ei înstrăinate (de ce oare?...) și cu mama ei.

Maniera glacială și pe alocuri aproape sadică în care femeia de 48 de ani descrie scene de abuz din relația ei cu proprii copii mi-au inspirat o senzație neplăcută... Ca să dau și câteva exemple - madam povestește cum și-a bătut fără să se poată opri fiica de câțiva ani, sau cum și-a părăsit timp de trei ani fiicele în copilăria lor și cum s-a întors în viața lor nu de dragul lor, ci pentru că, citez „din același motiv pentru care plecasem: de dragul meu. (...) M-am simțit mai inutilă și disperată fără ele, decât cu ele.”

Menționez că deși prefer un protagonist mai pe sufletul meu, în care mă și regăsesc, măcar parțial, nu exclud personajele mai nesuferite atâta timp cât posedă și o urmă de umanitate și frumusețe interioară, ori Elena Ferrante m-a făcut să-i detest personajul. Nu știu ce intenție a avut cu această carte, care pentru unii reprezintă o multi-perspectivă emoționantă asupra relației mamă-fiică, dar eu una nu am putut-o digera deloc. I-am acordat 2 stele pe Goodreads (nu există jumătăți acolo) pentru că nu e totuși chiar prost scrisă deși are lacune serioase și la nivel de structură și construcție narativă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.